Treptele de Inițiere

Energie Reiki

Există trepte de inițiere pe care trebuie „să urce” fiecare suflet uman în cursul lungului șir de reîncarnări pe Pământ. Există cerințe de natură spirituală caracteristice fiecărei trepte, pe care va trebui mai degrabă sau mai târziu să le urcăm prin eforturi proprii.

Inițierea I: eliberarea sufletului de dominarea impusă de trupul carnal și de dorințele sale.

Inițierea II: eliberarea gândirii și a faptelor noastre de dominarea naturii emoționale și a sensibilității egocentrice.

Inițierea III: eliberarea față de autoritatea personalității egocentrice și folosirea mentalului ca instrument major de acțiune. Entitatea spirituală vede pentru prima dată „poarta” ce îi va oferi acces la calea superioară a evoluției sale.

Inițierea IV: eliberarea de interesele sinelui și trecerea la o stare de conștiință dirijată spre universalitate. Această stare constituie o apropiere de Mentalul Divin.

Inițierea V: eliberarea de orbirea terestră și obținerea unei viziuni noi asupra existenței cosmice. Realitatea devine cu totul diferită față de ceea ce am simțit și am cunoscut anterior, descoperind rolul voinței, atât în manifestări, cât și acțiuni.

Renunțând la acel înveliș denumit „corp astral”, entitatea spirituală a ființelor umane ajunse pe această treaptă, rămâne doar cu trupul de lumină, care e constituit din substanțe și mai fine. La un astfel de nivel de evoluție, atunci când este necesar – în cadrul unor misiuni spirituale – poate intra în relații directe cu oameni încarnați și, prin voința proprie, să-și formeze instantaneu un trup asemănător celui al oamenilor de pe solul terestru. În acest fel, se explică diferitele apariții ale unor ființe miraculoase, care se materializează pentru anumite intervale de timp și produc „scenarii” cu ample efecte în gândirea și conceptele oamenilor.

Inițierea VI: eliberarea de necesitatea karmică de a mai reveni la viețile terestre prin încarnare.

Maria Cristina Stroiny, maestru reiki, spune că oamenii își imaginează că cei care ne conduc la inițieri sunt maeștri superiori. În fapt, nu este așa. Relația dintre maestru și discipol este cu totul diferită. Aceasta înseamnă că în viața în care survine o inițiere, aspectul conștiinței ce provine din suflet trebuie să-și fi îndeplinit planul și că răspunsul la chemarea sufletului a fost suficient de sensibil. Acest lucru se realizează prin renunțări la satisfacțiile materiale și printr-o creștere a nivelului conștiinței noastre.

În sine, inițierea și procesul evoluției spirituale constă într-o extindere a conștiinței trezite asupra a ceea ce ar putea fi calea evoluției noastre. Această cale trece printr-o dezvoltare progresivă a devenirii conștiente privind posibilitatea oferită de ridicarea nivelului evolutiv.

Aceasta este ceea ce sufletul nostru ne sugerează fără încetare. Sufletul e întru totul superior mentalului uman și capacității sale de răspuns, încât el trebuie să îi prezinte întotdeauna o viziune superioară, pentru a-i putea întreține aspirațiile. Aceste aspirații dau sentimentul că există ceva cu mult mai înălțător decât ceea ce cunoaștem în prezent.

Calea evoluției este aceea a creșterii conștiinței noastre în etape succesive. O inițiere este în realitate un fel de criză, un eveniment culminant, iar aceasta nu este obținută decât atunci când discipolul a învățat ce este răbdarea, puterea de a îndura suferințele, ce este înțelepciunea și eliberarea de crizele precedente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *