Masina amanetata pentru viitor

amanet masini

Masina este un fier care rugineste, imbatraneste si moare mult mai repede ca omul. O masina care are aceeasi varsta cu adolescentul familiei este considerata deja batrana, de aceea ar trebui sa alegem oamenii dragi si viitorul lor, iar daca este cazul sa recurgem la cumparam auto pentru a-i ajuta sa porneasca bine in viata.

Intr-o zi fiica mea s-a intors foarte trista acasa. A aflat ca se organizau cursuri de infirmiera in oras, iar la prima intalnire cursantii primesc ca bonus un seminar referitor la acordarea primului-ajutor si ea nu gasea bani sa se inscrie.

Desi este la Facultatea de Finante Banci (este la moda sa urmezi acesta specialitate, dar ei chiar ii place), este interesata de tot ceea ce inseamna Medicina si ingrijirea bolnavilor. Plina de entuziasm imi spune cu insufletire, cum ar vizita ea copiii si batranii foarte bolnavi din spitale sa le acorde ingrijire si sa le aduca alinare sufleteasca.

O cred in stare de asta fiindca este un copil minunat. De mica ne ingrijea cand noi, parintii ei, eram bolnavi. Ne facea ceai, ne aducea medicamentele, ne masa fruntea si ne invelea.

Stii cat de greu eset ca parinte, cand doresti sa iti ajuti copilul, dar nu poti? Cel mai dureros este sa il stii bolnav, sa ai nevoie de o suma astronomica sa ii prelungesti viata si sa-i alini durerea si sa fii nevoit sa ceri pentru el! Fata mea este insa sanatoasa, doreste sa invete in scop constructiv, pentru altii si tot nu pot sa o ajut…

Apoi mi-am facut bilantul. La verigheta tin. O consider un simbol de suflet  si nu as putea sa o vand sau sa o amanetez. Nici eu, nici sotia nu iesim din casa fara sa o purtam cu drag ca in prima zi.

Dar masina? Fierul acela lipsit de importanta poate servi dorintei copilului nostru drag. Pot renunta la mobilitate pentru o vreme ca ea sa isi implineasca visul.

Casa-Amanet AGS mi-a primit masina si mi-a oferit in schimb o suma suficienta sa o inscriu pe fetita noastra cea buna si cuminte la cursurile de infirmiera. Am facut-o fara regret, fara sa stau pe ganduri si m-am bucurat de bucuria ei cand mi-a sarit in brate la absolvire.

Si povestea continua sa demonstreze ca “Cine-si da lui isi da, cine-si face lui isi face”. Dupa ce a terminat cursurile, am strans bani si am scos masina de la amanet, dar iarna trecuta, cand m-am dus sa dau zapada de pe ea si sa plec la munca, am alunecat pe gheata si mi-am rupt piciorul drept. Cine credeti ca a stat langa mine la spital si cine m-a ingrijit acasa? Copilul in care investisem. Ea mi-a fost alaturi si m-a imbarbatat de cate ori cedam psihic la gandul cam nu ma pot misca si ca  sunt atatea lucruri de facut. Ma simteam o povara, desi intreaga familie m-a inconjurat cu multa dragoste.

Ce a urmat? M-am refacut si am inteles ca masinile se impun a fi sacrificate viitorului oamenilor dragi. In prezent, fiica mea este medic intr-un spital mare din Bucuresti si ma intreb cat de mult am fi pierdut cu totii, daca nu amanetam masina atunci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *